Ultima Ora

11:40 Pandurii NU reușește să ia banii de la acționari! Curtea Supremă suspendă executarea conturilor CJ Gorj

Pandurii Lignitul Târgu-Jiu nu reușește să pună mâna pe banii de la acționari. Consiliul Județean Gorj a obținut vineri, 22 noiembrie, suspendarea executării silite la Înalta Curte de Casație și Justiție. Conform deciziei din luna septembrie a Curții de Apel Craiova, CJ Gorj ar fi trebuit să vireze în conturile clubului de fotbal suma de 769.543 lei, contribuții din trecut.

„Admite cererea formulată de petentul Consiliul Județean Gorj. Suspendă executarea deciziei civile nr. 698/2019 din 18 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova – Secția a II-a Civilă, până la soluţionarea recursului, în ceea ce priveşte obligaţiile stabilite în sarcina petentului prin decizia recurată. Definitivă”, a decis Înalta Curte de Casație și Justiție, conform pandurul.ro.

Și Complexul Energetic Oltenia, alt acționar care a pierdut procesul cu Pandurii, a reușit să suspende executarea silită prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Comment here