Stirile ZileiTârgu-Jiu

Teribil accident la Bârseşti! Tânăr de 22 de ani, în stare gravă la spital

Un tânăr, de 22 de ani, a ajuns în stare gravă la spital, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în urma unui grav accident de circulaţie petrecut în Bârseşti, cartier component al municipiului Târgu-Jiu.

Maşina, pe care tânărul o conducea, a părăsit partea carosabilă şi a lovit mai mulţi copaci. În autoturism mai erau o fată de 17 ani şi un alt băiat, de 20 de ani, care au fost răniţi uşor.

„La data de 3 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că pe raza municipiului Târgu-Jiu a avut loc un eveniment rutier cu victime. La fața locului s-a deplasat echipa operativă, care din primele cercetări a stabilit faptul că un tânăr de 22 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 D Bârsești, din direcția Târgu Jiu-Lelești, a părăsit partea carosabilă și a lovit un copac. În urma evenimentului, conducătorul auto a fost rănit grav, iar doi pasageri au fost răniți ușor, toți fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă” a comunicat Poliţia Gorj.

Comment here