Ultima Ora

11:38 Investiții de zeci de milioane de euro. Romanescu: Sunt foarte mulți bani destinați dezvoltării municipiului

Primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, anunță că, în următorii ani, vor fi realizate investiții de peste 20 de milioane de euro, fonduri accesate prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență.

„30 milioane de euro aducem la Târgu Jiu prin PNRR. Sunt proiecte în valoare de 20 de milioane de euro deja aprobate, restul fiind în curs de aprobare. Este suma maximă și suntem printre puținele primării din Gorj care au depus proiecte în vederea obținerii finanțării. Sunt foarte mulți bani destinați exclusiv dezvoltării municipiului nostru. Avem aprobate proiecte ce prevăd construirea de locuințe pentru tineri, renovarea energetică a unor blocuri, creșterea eficienței energetice a unor unități de învățământ (Colegiul Tehnic „Ion Mincu”, Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu”, Liceul Tehnologic Nr. 2, Școala Gimnazială „Gheorghe Tătărescu”, Grădinița cu Program Prelungit „Vis de Copil” – Grădinița cu Program Normal Nr. 13). Am depus, de asemenea, proiecte pentru a accesa și sumele realocate, rămase necheltuite pentru că multe unități administrativ teritoriale nu au solicitat finanțare. Este vorba de aproape 40 milioane de euro”, spune Marcel Romanescu.

Comment here