Ultima Ora

11:37 CE Oltenia: ”Greva de la Jilț Nord” nu corespunde realității. Sumele NU sunt reale

Conducerea Complexului Energetic Oltenia susține, printr-un comunicat de presă, că la Cariera Jilț Nord nu a avut loc o grevă, marți dimineață, ci ”discuții între salariați, conducerea carierei și sindicate, ca urmare a informațiilor false apărute în spațiul public”. În plus, precizează că sumele vehiculate în presa locală, respectiv cei 133 de lei care ar urma să fie acordați din economia la fondul de salarii, nu ar fi reale.

”Situația fondului de salarii la 11 luni va fi discutată în data de 23 decembrie 2019, în cadrul comisiei mixte administrație – sindicate, după plata celei de-a doua chenzine a lunii noiembrie. Economia înregistrată la fondul de salarii va fi distribuită în mod egal tuturor salariaților, în conformitate cu prevederile CCM și hotărârii comisiei mixte. Sumele menționate în presa locală nu sunt reale. De asemenea, “greva de la Cariera Jilț”, care constituie subiectul unor articole de presă din data de 10 decembrie 2019, nu corespunde realității, fiind o interpretare exagerată asupra unor discuții care au avut loc între salariați, conducerea carierei și sindicate, ca urmare a informațiilor false apărute în spațiul public” transmite CE Oltenia.

Comment here