Ultima Ora

11:32 Iohannis a promulgat Legea carantinei şi izolării. Ce MODIFICĂRI aduce

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, sâmbătă, decretul pentru promulgarea Legii carantinei, a anunţat Administraţia Prezidenţială. Legea, care va da Guvernului din nou pârghii legale să blocheze externările persoanelor infectate cu COVID-19, intră în vigoare de marţi.

Noua lege intră în vigoare la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Astfel, noile pârghii ale Guvernului vor intra în vigoare de marţi. Legea carantinei şi izolării a fost adoptată miercurea trecută în Senat. Cele mai importante prevederi ale proiectului iniţiat de Guvern şi modificat de PSD în Parlament:

1. O persoană asimptomatică, dar depistată pozitiv cu coronavirus, va fi internată obligatoriu în spital timp de 48 de ore. În cazul în care starea sa nu se agravează, poate fi ulterior externată şi izolată la domiciliu încă 12 zile. Pe baza recomandării medicului, Direcţia de Sănătate Publică este instituţia care decide dacă o persoană  necesită internarea timp de 14 zile sau dacă poate fi izolată la domiciliu. În cazul în care DSP hotărăşte că o persoană asimptomatică trebuie să rămână în continuare în spital, pentru că reprezintă un pericol sanitar, persoana în cauză poate contesta decizia în instanţă. Judecătorii vor trebui să soluţioneze cauza cu celeritate. De asemenea, o persoană asimptomatică poate opta – pentru mai multă siguranţă – să rămână în spital chiar dacă virusul nu se manifestă agresiv.

2. Dacă starea unei persoane asimptomatice se înrăutăţeşte în decurs de 48 de ore, va rămâne obligatoriu internată în spital până se va vindeca (câte zile va fi necesar).

3. O persoană izolată la domiciliu se angajează, printr-o declaraţie pe proprie răspundere, să respecte normele de conduită impuse de DSP. De asemenea, se angajează că are facilităţile locative necesare astfel încât să trăiască separat de restul familiei. În caz contrar, riscă amendă sau chiar dosar penal. Poliţia locală va verifica zilnic respectarea condiţiilor de izolare, iar DSP – starea de sănătate a bolnavului asimptomatic.

4. În situaţia în care o persoană izolată la domiciliu începe să aibă simptome, va lua legătura cu DSP sau va suna la 112 şi fi internată imediat în spital. În unele cazuri, persoane care au cerut externarea s-au întors peste câteva zile direct la terapie intensivă, din cauza agresivităţii virusului.

5. Părintele depistat pozitiv, care urmează să fie internat, va decide calea de urmat pentru copil. Copilul poate rămâne acasă, în cazul în care celălalt părinte nu e atins de virus. De asemenea, poate rămâne în grija bunicilor, a rudelor, a prietenilor. Un copil ajunge în grija statului doar în situaţia în care părintele infectat nu are absolut nicio variantă de custodie. Altfel spus, statul intervine doar în situaţia copiilor singuri pe lume.

6. Carantina se aplică pentru persoanele care se întorc în România din ţările declarate zone roşii. Prima opţiune este carantina la domiciliu, însă cetăţenii pot opta şi pentru carantină în sistem instituţionalizat.

7. Cum vor fi detaşaţi medicii în focarele de COVID? În primul rând, pe baza de voluntariat. În lipsa acestei opţiuni, ministrul Sănătăţii poate impune detaşarea unui cadru medical pentru o perioadă de maximum 30 de zile. Medicul va primi un spor salarial de 50%, plus diurne, prin urmare va beneficia de o leafă dublă în luna în care va fi detaşat.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here