Ultima Ora

11:29 Cod galben de ploi şi vijelii până marţi seara

Un număr de 14 judeţe din zona de Vest a ţării vor intra sub Cod galben de averse luni după-amiaza la ora 15:00, atenţionarea meteorologilor fiind valabilă până marţi dimineaţa la ora 6:00.

În intervalul menţionat, în Banat, Crişana, Maramureş, local în Transilvania şi vestul Olteniei instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 25 litri/mp şi, pe arii restrânse, 35 – 50 litri/mp, îndeosebi în Carpaţii Occidentali şi nordul Carpaţilor Orientali. Temporar vântul va avea intensificări, cu viteze de 55 – 60 km/h şi în special în zona montană înaltă peste 70 – 80 km/h, iar în timpul ploilor, trecător va lua aspect de vijelie.

Pe parcursul zilei de marţi, 18 mai, întreaga ţară se va afla, până la ora 23:00, sub atenţionare Cod galben de intensificări susţinute ale vântului şi cantităţi însemnate de apă. Vântul va prezenta intensificări susţinute în majoritatea zonelor, cu viteze de peste 50 – 60 km/h, iar local, îndeosebi în Transilvania, Oltenia şi Muntenia 70 – 80 km/h. La munte, în special în zona înaltă, rafalele vor depăşi 80 – 100 km/h.

La munte, la peste 1.800 de metri altitudine, vor fi şi precipitaţii mixte.

Comment here