Ultima Ora

11:21 Din nou verificări în baruri şi terase

Din nou verificări privind respectarea regulilor anti-COVID, noaptea trecută, în Gorj. Terase, baruri, piscine şi alte zone aglomerate au fost călcate de oamenii legii.

Poliţişti, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ANSVA, ANPC și Ministerul Sănătății au desfășurat acţiuni de verificare, cu efective mărite, în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora și terase. Au fost verificate 104 de societăţi comerciale, de pe raza întregului județ. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 17 sancţiuni contravenţionale, dintre care 15 avertismente și două amenzi în valoare totală de 1.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.

De asemenea, au mai fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale în valoare de 8.700 de lei, în baza Legii nr. 61/1991, în context COVID–19. La o societate comercială, care nu a respectat modul de amenajare a terasei privind distanțarea fizică și locul prevăzut la mese, administratorul a fost sancționat cu amendă în valoare de 500 de lei. A mai fost aplicată o sancțiune contravențională în baza HG nr. 984/2005, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, în valoare de 1.200 de lei.

„Facem apel către cetăţeni să respecte măsurile de protecţie sanitară şi distanţare fizică pentru a-şi proteja propria sănătate şi viaţă, dar şi pentru a-i proteja pe toţi cei din jur!”, transmite IPJ Gorj.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comments (1)

  1. […] Sursa articol si foto: radioinfinit.ro Cititi tot articolul […]

Comment here