Ultima Ora

11:20 IPJ Gorj: Sute de poliţişti în stradă de Revelion

În perioada 31 decembrie 2020 – 3 ianuarie 2021, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj acționează pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru siguranța și fluența traficului rutier, pe raza întregului județ.

Astfel, în total, peste 790 de polițiști, ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, acțiuni speciale, vor acționa în dispozitivele de ordine și siguranță publică. Alături de polițiști vor fi prezenți colegii din cadrul I.J.J. Gorj și Poliția Locală.

“Scopul tuturor activităților noastre îl reprezintă gestionarea corespunzătoare a climatului de ordine şi siguranţă publică, prevenirea și/sau combaterea cu fermitate a oricăror acte de tulburare a ordinii și liniștii publice. De asemenea polițiștii, împreună cu reprezentanți ai celorlalte instituții cu atribuții în domeniu, desfășoară activități verificare a respectării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În fiecare zi, polițiști rutieri acționează pe drumurile publice din județ, cu aparatele radar montate pe autospecialele de poliție și cu dispozitivele TrueCam, pentru prevenirea accidentelor și fluidizarea traficului rutier.

Pentru a vă petrece timpul liber în siguranță, vă recomandăm să aveți grijă de bunurile personale, să fiți prudenți în relațiile cu persoane cunoscute întâmplător și să fiți atenți la copiii care vă însoțesc. De asemenea, pentru sănătatea și siguranța dumneavoastră, vă rugăm să respectați toate normele de protecție sanitară și să evitați deplasările în locurile publice care nu sunt necesare” transmite Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj.

Comment here