Ultima Ora

11:15 Zile libere legale în 2022

Românii vor avea în 2022 un număr total de 15 zile libere legale, de sărbători naționale sau religioase. Dintre ele, 6 sunt în weekend iar 9 în timpul săptămânii.

În 2022, românii vor avea două weekenduri prelungite, datorită sărbătorilor legale. 24 ianuarie, Unirea Principatelor, și 15 august, Adormirea Maicii Domnului, sunt zile de luni, care sunt libere prin lege. În schimb, Crăciunul este, ca și anul acesta, în weekend. Va fi duminică, anul viitor.

În total, prin lege, angajații români vor avea, în 2022, 15 zile libere, de sărbători naționale sau religioase. Primele – 1 și 2 ianuarie – sunt în weekend. Ca în fiecare an, Paștele și Rusaliile au câte două zile libere, dintre care prima este duminica. Tot duminică va fi și Ziua Muncii, 1 mai.

Zilele libere legale în 2022, conform Codului Muncii

  • 1 ianuarie, 2 ianuarie: Anul Nou( sâmbătă și duminică)
  • 24 ianuarie: Ziua Unirii Principatelor Române (luni)
  • 22 aprilie: Vinerea Mare (vineri)
  • 24 -25 aprilie: Paște ortodox 2022 (duminică și luni)
  • 1 mai: Ziua Muncii (duminică)
  • 1 iunie: Ziua Copilului (miercuri)
  • 12 iunie Rusalii, 13 iunie A doua zi de Rusalii( duminică și luni)
  • 15 august: Adormirea Maicii Domnului (luni)
  • 30 noiembrie: Sfântul Andrei (miercuri)
  • 1 decembrie: Ziua Națională a României (joi)
  • 25 decembrie, 26 decembrie: Crăciunul și a doua zi de Crăciun (duminică și luni)

Comment here