Ultima Ora

11:04 Acroșată pe trecerea de pietoni de la Răchiți

O femeie, de 44 de ani, din Târgu-Jiu a ajuns la spital, azi dimineață, după ce a fost acroșată cu mașina, pe o trecere de pietoni din Tismana, de o tânără șoferiță din localitate.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că tânăra, de 27 de ani, din orașul Tismana, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 D, în direcția municipiului Târgu-Jiu, la trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător din zona intersecției cu satul Răchiți, din comuna Runcu, nu ar fi acordat prioritate de trecere și a acroșat o femeie, de 44 de ani, din municipiul Târgu-Jiu. În urma impactului a rezultat rănirea femeii de 44 de ani, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Comment here