Un bărbat din Târgu-Jiu, care s-a urcat băut la volan, a provocat un accident, duminică, pe raza orașului Târgu-Cărbunești și a ajuns la spital. Accidentul a avut loc pe DC Ștefănești, fiind semnalat de proprietarul unei mașini în care a intrat șoferul băut.
”La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul subunității, iar din cercetările efectuate a reieșit faptul că un bărbat de 47 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DC Ștefănești, a părăsit partea carosabilă, acroșând autoturismul apelantului, care se afla parcat pe sensul opus de mers, după care a ricoșat într-un gard din lemn.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului” a comunicat Inspectoratul Județean de Poliție Gorj.
Comment here