Ultima Ora

10:59 Gorj: Noi acţiuni de verificare a respectării măsurilor anti-COVID-19. Amenzi de peste 20.000 de lei

În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate 14 acţiuni de verificare cu efective mărite în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

În total, 243 polițiști, jandarmi și polițiști locali, lucrători ai ISU Gorj, reprezentanți ai ANPC, ANSVA și Ministerului Sănătății au acționat în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, terase și mijloace de transport în comun.

În cadrul acțiunilor, au beneficiat de activitățile informativ-preventive și au fost verificate peste 1.100 de persoane, 112 societăți comerciale/persoane fizice autorizate/alte zone de interes, precum și peste 190 de autovehicule/ mijloace de transport în comun/ mijloace de transport de agrement. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 152 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 22.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.

Comment here