Ultima Ora

10:58 Țânțăreni: Căruțaș băut, ajuns la spital după ce a căzut din căruță. Trei mașini avariate

Un căruțaș băut a căzut din căruță, duminică, în comuna Țânțăreni. Atelajul a acroșat trei autoturisme aflate pe marginea drumului.

”La data de 28 martie a.c., polițiști din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbunești au fost sesizaţi prin apelul 112, de către un bărbat, de 52 de ani, din comuna Țânțăreni, cu privire la faptul că o căruță i-a acroșat mașina. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un tânăr de 30 de ani, din comuna Țânțăreni, în timp ce se deplasa cu o căruță, pe strada Mihai Eminescu, din comuna Țânțăreni, acesta a căzut din atelaj, iar căruța a acroșat trei autovehicule parcate pe partea dreaptă a drumului. În urma evenimentului a rezultat accidentarea căruțașului, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă” anunță Inspectoratul Județean de Poliție Gorj.

Comment here