Ultima Ora

10:54 Cod galben de vânt puternic. Ninsori şi viscol la munte

Administrația Națională de Meteorologie a emis două atenționari de tipul cod galben de vânt puternic, valabile sâmbătă și duminică, în cea mai mare parte a țării. În unele zone montane va ninge și va fi viscol.

Prima atenționare este valabilă de sâmbătă, la ora 17.00, până duminică, la 8.00.

Vântul va avea intensificări în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Transilvaniei, cu viteze de 55…65 km/h și izolat peste 70 km/h. În zona montană vor fi precipitații mixte, iar, la peste 1400 de metri, vor predomina ninsorile, local însemnate cantitativ (20…30 l/mp) și se va depune strat de zăpadă mai consistent în Carpații Orientali. La munte vor fi rafale de 60…80 km, iar la altitudini mai mari de 1700 de metri, peste 90…100 km/h și vor fi perioade cu viscol și vizibilitate scăzută. Unele intensificări ale vântului cu viteze de 45…55 km/h vor fi și în restul teritoriului.

A doua atenționare cod galben va fi în vigoare duminică, în intervalul orar 8.00-18.00. Este vorba despre intensificări ale vântului, ninsori în Carpații Orientali și, temporar, viscol la peste 1700 de metri.

Comment here