Ultima Ora

10:53 Războiul repară podurile României. CNAIR a primit finanțare de la Bruxelles

CNAIR a primit o finanțare de 20 de milioane de euro pentru reabilitarea sau chiar refacerea a 5 poduri aflate în proximitatea unor baze militare, după ce, la Bruxelles, s-a decis refacerea căilor de transport pe care ar putea fi mutate rapid coloane de tancuri și blindate, arată adevarul.ro

România face eforturi de miliarde de euro pentru modernizarea armatei și achiziționează, între altele, sisteme moderne de rachete HIMARS sau Patriot, blindate Piranha V pentru trupele regulate sau Oshkosh JLTV pentru Forțele Speciale și aeronave de luptă F-16 Fighting Falcon. Însă, aceste programe de dotare nu sunt suficiente pentru a crește capacitatea de apărare a țării, deoarece mobilitatea militară este crucială într-un scenariu în care am fi atacați de forțe ostile.

Concret, la infrastructura de transport, România nu stă tocmai bine, lucru subliniat și de analiști militari străini sau autohtoni. Conform datelor oficiale, România nu este singura țară care are probleme în acest domeniu, fapt pentru care UE a lansat un program al mobilității militare, care are ca scop ușurarea transportului trupelor și sistemelor de armament pe continent. Infrastructura civilă UE va fi astfel pregătită să reziste unor convoaie militare de mari dimensiuni.

România a primit fondurile necesare pentru reabilitarea a cinci poduri, valoarea totală a lucrărilor fiind de 20 de milioane de euro. Primul și cel mai important este la Ovidiu, în județul Constanța, unde se află baza militară de la Mihail Kogălniceanu. Urmează podurile de pe DN1, la Azuga, DN 6, la Arginești, și DN15 la Strajă și Viișoara. Rutele pe care ele sunt amplasate fac legătura cu locuri unde armata are unități importante ori sunt aproape de graniță.

Conform unor rapoarte oficiale, mai mult de jumătate din podurile rutiere aflate în administrarea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), adică aproape 2.400 din 4.482, necesită lucrări de reabilitare sau de înlocuire a unor elemente, iar 53 sunt în cea mai avansată stare de degradare și au nevoie fie de consolidare, fie de înlocuire.

Comment here