Ultima Ora

10:52 Boris Johnson: Toţi adulţii din Marea Britanie, vaccinaţi cu prima doză până la sfârşitul lunii iulie

Toţi adulţii din Marea Britanie vor primi prima doză a unui vaccin anti-COVID-19 până la sfârşitul lunii iulie, a declarat, sâmbătă, premierul Boris Johnson înaintea unui anunţ planificat pentru luni despre măsuri de redeschidere prudentă a economiei, informează Reuters și Agerpres.

Boris Johnson va prezenta, luni, o foaie de parcurs privind relaxarea celui de-al doilea lockdown naţional impus în Anglia, după ce a atins, la jumătatea lunii februarie, obiectivul de a vaccina 15 milioane de britanici din categorii ale populaţiei cu risc ridicat de contaminare. Marea Britanie intenţionează, acum, să vaccineze, cu o primă doză, populaţia de peste 50 de ani până pe 15 aprilie, conform anunţului făcut de guvern, după ce indicase, anterior, ca termen luna mai. Dacă toţi adulţii vor fi vaccinaţi până la sfârşitul lunii iulie, se va depăşi termenul stabilit anterior, care prevedea încheierea acestui proces până în toamnă.

“Vom urmări acum să administrăm o doză fiecărui adult până la sfârşitul lunii iulie, ajutându-i mai întâi pe cei mai vulnerabili dintre noi şi să luăm măsuri suplimentare pentru a relaxa unele din restricţiile în vigoare. Dar, nu ar trebui să existe nicio îndoială: calea de ieşire din lockdown va fi una precaută şi graduală, întrucât continuăm să ne protejăm pe noi şi pe cei din jur” a declarat Boris Johnson.

Până în prezent, Marea Britanie a administrat o primă doză de vaccin la 17,2 milioane de persoane, peste un sfert din totalul populaţiei, de 67 de milioane de locuitori.

Comment here