Ultima Ora

10:49 Gheorghiță: Vaccinarea împotriva COVID-19 reduce riscul de deces de 20 de ori

Vaccinarea împotriva COVID-19 reduce riscul de deces de 20 de ori, în condițiile în care nu există în acest moment niciun medicament care să facă acest lucru, în contextul în care în România se vorbește mult, în acest moment, despre lipsa medicamentelor din spitale, a declarat miercuri dimineață medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, la lansarea Forumului Român Pro-Vaccinare. Valeriu Gheorghiță a adăugat că a discutat și cu alte țări, inclusiv cu Portugalia, țara europeană cu cea mai mare rată de vaccinare împotriva COVID-19, iar acestea „nu au făcut nimic diferit”.

Riscul de deces din cauza COVID-19 al unei persoane cu vârsta de peste 60-65 de ani și o boală cronică este de câteva ori mai mare decât cel al unui tânăr sănătos, mai spune Valeriu Gheorghiță: „Ceea ce facem prin vaccinare este să reducem riscul de deces la cel al unui tânăr care nu are boli cronice, adică un risc foarte mic”.

Coordonatorul campaniei de vaccinare mai spune că „din punct de vedere organizatoric și logistic am fost un exemplu pentru multe țări, am pus la dispoziție acces simplu la vaccin. Am pus la dispoziție centre de vaccinare cu o capacitate de vaccinare de peste 150.000 de persoane pe zi.”

Valeriu Gheorghiță mai spune că a discutat cu oficiali din alte țări care s-au ocupat de campania de vaccinare împotriva COVID-19, inclusiv din Portugalia, țara europeană cu cea mai mare rată de vaccinare, iar acestea „nu au făcut nimic diferit”.

În Portugalia, „în câteva luni s-a redus ezitarea de la 40% la 2% prin faptul că toată societatea s-a mobilizat împotriva acestui virus”, în timp ce în România oamenii au fost supuși teoriilor anti-vacciniste, mai spune Valeriu Gheorghiță.

Comment here