Ultima Ora

10:47 Tratamentul pentru bolnavii de Covid-19. Noul protocol de la Spitalul “Victor Babeş” din Timişoara

Doctorul Virgil Musta implementează un nou protocol la Spitalul “Victor Babeş” din Timişoara, transmite Mediafax.

„Noi folosim un protocolul de tratament antiviral, conform protocolului naţional la care am asociat tratament patogenic de profilaxie a complicaţiilor tromboembolice şi celor inflamatorii. Este o medicaţie care de fapt se foloseşte în ţară în alte patologii, nu este nimic nou. Este tratamentul anticoagulant în doză preventivă sau în doză curativă şi tratament antiinflamator cu corticoterapie dar toate acestea se introduc în funcţie de faza şi forma clinică de boală. Medicamentele antiinflamatoare diminuează inflamaţia. Sunt medicamente nonsteroide, cu ar fi aspirina, nurofenul, sunt medicamente cunoscute şi sunt folosite, nu numai în această patologie. Anticoagulantul este folosit în patologia cardiovasculară”, spune dr. Virgil Musta, de la Spitalul “Victor Babeş” Timişoara.

Doctorul Virgil Musta spune că tratamentul trebuie etapizat în funcţie de gravitatea infectării. Este foarte important ca, atunci când apar primele semene ale îmbolnăvirii, pacienţii să înceapă imediat tratamentul, în acest fel agravarea bolii este încetinită şi poate fi ţinută sub control.

Pacienţii asintomatici nu sunt trataţi cu antivirale specifice ci doar cu Paracetamol dar sunt izolaţi pentru a nu împrăştia boala.

Virgil Musta mai spune că a luat deja legătura cu cardiologii, pentru a stabili cel mai eficient anticoagulant în tratamentul bolnavilor de COVID- 19. Aceste terapii sunt folosite şi în prezent în formele severe de gripă sau pneumoniile virale date de alţi viruşi cum ar fi cel rujeolic sau herpetic. Pacienţii infectaţi cu coronavirus asimptomatici sunt trataţi cu medicamente simple, disponibile în toate farmaciile din România.

La baza noului protocol implementat în Spitalul “Victor Babeş” din Timişoara, stau cercetările recente la nivel international şi modele de bună practică ale unor clinici de renume din străinătate.

Comment here