Ultima Ora

10:46 Ungaria a autorizat cel de-al doilea vaccin chinezesc

Compania chineză CanSino Biologics (CanSinoBIO) a anunţat, luni, că vaccinul său dezvoltat împotriva maladiei COVID-19 a fost autorizat pentru utilizare în regim de urgenţă în Ungaria, devenind astfel cel de-al doilea ser chinezesc care a fost aprobat în această ţară europeană, informează Reuters.

Institutul Naţional de Farmacie şi Nutriţie din Ungaria a autorizat acest vaccin, comercializat sub numele de Convidecia, în baza rezultatelor interimare furnizate de un studiu clinic de fază III, a precizat compania chineză.

Ungaria este prima ţară din Uniunea Europeană care a autorizat şi a cumpărat deja vaccinuri anti-COVID-19 produse în China şi în Rusia, fiind iniţial criticată din cauza autorizărilor şi a negocierilor purtate pentru achiziţionarea acestor vaccinuri, desfăşurate separat de blocul comunitar european. Recent, şi alte ţări europene şi-au exprimat interesul faţă de achiziţionarea unor vaccinuri din China şi Rusia, în contextul în care furnizările de vaccinuri occidentale au înregistrat o serie de întârzieri.

Ungaria a aprobat totodată un alt vaccin chinezesc, cel dezvoltat de China National Pharmaceutical Group (Sinovac), pentru utilizare pe piaţa sa internă. Vaccinul produs de CanSinoBIO se administrează într-o singură doză şi este deja autorizat în China, Pakistan şi Mexic.

Numărul zilnic al infectărilor cu noul coronavirus a depăşit, vineri, pragul de 10.000 în Ungaria, ajungând la nivelul record de 10.759, în timp ce numărul zilnic al deceselor asociate maladiei COVID-19 a înregistrat la rândul său un record, ajungând la 213, în această ţară europeană cu o populaţie de 9,7 milioane de locuitori.

Comment here