Ultima Ora

10:40 Accident de muncă la Cariera Pinoasa. Un bărbat a căzut pe banda transportoare

Un lăcătuș mecanic, în vârstă de 34 de ani, a fost accidentat, azi-noapte, la Cariera Pinoasa. Bărbatul se află, acum, internat la Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu.

”Din informațiile pe care le deținem, va comunicăm următoarele: în data de 08.11.2023, orele 01:55(schimbul 3) un lăcătuș mecanic, în vârstă de 34 ani, în timp ce executa sarcini de serviciu a fost accidentat aflându-se în apropierea unui echipament de muncă de unde s-a rupt o ancoră se susținere a echipamentului. Victima a fost transportată la spitalul din Rovinari iar, ulterior, la Spitalul de Urgență Târgu-Jiu, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Evenimentul a fost comunicat instituției noastre. Conform legislației în vigoare, evenimentul va fi cercetat de către o comisie nominalizată de către angajator și avizat de către instituția noastră” transmite Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj.

”La data de 8 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari au fost sesizați prin apelul 112, de către o femeie de 54 de ani, din orașul Rovinari, despre la faptul că într-o carieră minieră, din satul Pinoasa, ar fi avut loc un accident de muncă. Din cercetările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că un bărbat de 34 de ani, din comuna Drăguțești, în timp ce desfășura activități de supraveghere a unei benzi transportoare de steril, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut pe banda transportoare. Bărbatul a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și nerespectarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă” arată Poliția Gorj.

Comment here