Ultima Ora

10:36 Peștișani: I-a furat mașina din curte

Polițiștii din Târgu-Jiu au fost sesizați, luni, prin apelul 112, de către un bărbat de 32 de ani, din comuna Peștișani, cu privire la faptul că în noaptea de 15/16 august a.c., un tânăr de 24 de ani, din comuna Peștișani, a pătruns în incinta locuinței sale, de unde i-a luat cheia autoturismului, pe care ulterior l-a sustras din curtea imobilului unde se afla parcat.

Polițiștii au efectuat cercetarea la fața locului, iar în urma verificărilor efectuate a reieșit faptul că autoturismul se află pe raza comunei Ghidici, județul Dolj, în posesia tânărului de 24 de ani. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, polițiștii continuând cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a comis fapta.

Comment here