Ultima Ora

10:34 Șofer din Baia de Fier, reținut pentru 24 de ore. S-a suit la volan fără permis și a intrat în zid

Un tânăr, de 26 de ani, din Baia de Fier a fost reținut, miercuri, pentru 24 de ore, în urma unui accident produs pe 6 aprilie. Acesta s-a suit la volan fără să aibă permis, a intrat într-un zid de beton și, apoi, a fugit de la locul accidentului. În plus, i-a mințit pe polițiști că s-a rănit când a căzut în casă.

”Polițiști din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Novaci au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un tânăr de 26 de ani, din comuna Baia de Fier, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără a deține acest drept și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției.

La data de 6 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în aceeași zi, tânărul, în timp ce conducea un autoturism, pe DC 35 Baia de Fier, nu a adaptat viteza la condițiile de drum și, într-o curbă la dreapta, a intrat în coliziune cu un zid de beton, ocazie cu care a rezultat rănirea conducătorului auto și avarierea autoturismului. Cu ocazia audierii, conducătorul auto a declarat că ar fi suferit leziuni după ce ar fi căzut în incinta locuinței.

Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că cel în cauză nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Astăzi, polițiștii din Novaci îl vor prezenta pe tânăr, unităţii de parchet competente, cu propuneri procedurale” a comunicat IPJ Gorj.

Comment here