Ultima Ora

10:34 Felix Manta s-a întors la Mehedinți

Felix Manta, fostul secretar general al ANPC, care a ocupat funcția de comisar-șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Gorj, în ultimele două luni, a revenit, de astăzi, la CJPC Mehedinți. La comanda CJPC Gorj a rămas comisarul Cosmin Milosteanu.

”Doresc să îi mulțumesc președintelui ANPC, Horia Constantinescu pentru încredere și susținere și pentru ideea de a forma acest grup și nu în ultimul rând dumneavoastră, presei, pentru obiectivitate și pentru difuzarea celor raportate de mine pe acest grup. Aceasta este normalitatea, acesta este modul corect de lucru alături de presa care, dacă critică sau susține o activitate sau o persoană în activitatea ei, are rolul de a informa corect și la timp cetățenii, consumatorii din fiecare zi. Absența acestui mod de lucru, de prezentare a activității CJPC Gorj, prin imagini și comunicate, va reflecta întotdeauna lipsa de profesionalism și ,,prieteniile” duse la extrem de către unii dintre noi. Consumatorii trebuie tratați cu bun simt și profesionalism de către operatorii economici care au obligația de a respecta legislația în vigoare iar orice încălcare a acesteia trebuie imediat corectata și sancționată cu profesionalism de către comisarii CJPC Gorj.
Vă mulțumesc pentru sprijin tuturor!” a transmis Manta pe grupul de WhatsApp pe care l-a făcut la momentul sosirii în Gorj.

Comment here