Ultima Ora

10:33 Primar Motru: Taxele și impozitele locale rămân neschimbate

Taxele și impozitele locale rămân neschimbate în Motru, anunță primarul Cosmin Morega, care răspunde, într-o amplă postare pe Facebook, unor informații false apărute pe conturi neasumate.

Conform legislaţiei din domeniul fiscal, impozitele şi taxele locale se majorează anual cu indicele de inflaţie, prin hotărâre de consiliu local. În cazul în care nu se face acest lucru, atunci impozitele cresc automat la nivelul maxim. Reprezentanţii Curţii de Conturi Gorj au constatat, în urma unui control, că în anul 2019 nu au fost majorate taxele şi impozitele locale pentru anul următor cu indicele de inflaţie, astfel că au stabilit, printr-un raport, ca acestea să fie majorate potrivit legii. Hotărârea a fost contestată de Primăria Motru, care a pierdut, însă, procesul în prima fază.

”În primul rând, se caută modalitatea de a ataca în instanță decizia Curții de Conturi, iar în al doilea rând, voi iniția în perioada următoare două proiecte de hotărâre cu privire la scutirea penalităților și majorărilor pentru persoane fizice și juridice care își achită integral debitul restant avut la sfârșitul anului 2020” anunță primarul Cosmin Morega.

Comment here