Ultima Ora

10:32 Agenţia Europeană a Medicamentului va decide luni dacă aprobă doza a treia a vaccinului Pfizer anti-Covid

Agenţia Europeană a Medicamentului va decide, luni, dacă aprobă administrarea dozei a treia a vaccinului anti Covid-19 Pfizer. Cel mai probabil, nu va da și recomandări precise referitoare la vârstă şi categoria de risc, spun oficiali ai agenției.

„În 4 octombrie, EMA va publica o opinie referitoare la necesitatea rapelului vaccinului dezvoltat de Pfizer pentru populaţia generală”, a declarat şeful EMA, Emer Cooke, într-o şedinţă internă, potrivit minutei discuţiilor văzută de Reuters.

EMA a afirmat public că va lua o decizie referitoare la rapelul Pfizer la începutul lunii octombrie, dar nu a spus precis când. Doi oficiali ai UE familiari cu procesul decizional al EMA au spus că decizia de săptămâna viitoare se va axa pe siguranţă şi eficacitate şi că evaluarea va fi generală, fără să indice precis vârsta şi grupele de risc pentru persoanele care ar trebui să primească rapeluri.

Această abordare va corespunde cu deciziile EMA pentru rapelurile vaccinurilor destinate altor boli, cum ar fi tetanus, şi va permite ţărilor să adapteze folosirea rapelurilor în funcţie de nevoile naţionale. Aprobarea oficială va oferi o protecţie legală şi ar putea să determine şi celelalte state să extindă imunizarea.

Mai multe țări, inclusiv România, au început administrarea acestei doze suplimentare, înainte de decizia Agenției.

Specialiştii sunt divizaţi în privinţa necesităţii rapelurilor, pentru că nu este clar cât de mult durează protecţia la persoanele complet vaccinare, a afirmat Centrul European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor. În Austria, Ungaria şi Cehia, autorităţile vizează administrarea rapelurilor populaţiei generale, în timp ce în alte state doar persoanele vulnerabile le vor primi. În SUA, aceasta a fost aprobată doar pentru persoanele vulnerabile și cu vârste de peste 65 de ani. Acolo, experții spun că nu sunt date suficiente care să demonstreze că oamenii sănătoși, mai tineri de 65 de ani, ar avea nevoie de protecție suplimentară. În Marea Britanie, rapelurile sunt administrate tuturor adulţilor de cel puţin 50 de ani, lucrătorilor din sectorul sănătăţii şi tuturor celor cu risc ridicat faţă de Covid-19 sau în contact apropiat cu persoane cu imunitate scăzută.

Comment here