Primul centru de vaccinare anti COVID-19, deschis în județul Gorj, la spitalul de la Pasarela din Târgu-Jiu, a fost mutat la Policlinica de pe strada Progresului.
„A fost amenajat și va funcționa de marți în noul spațiu. Există tot două circuite de vaccinare. Spațiul în care a funcționat până acum centrul va fi redat Dispensarului TBC“, a declarat Dumitru Vienescu, managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, conform Impact în Gorj.
Un singur pacient cu COVID-19 era internat, astăzi, în secția de Boli Infecțioase de pe strada A. I. Cuza, din Târgu-Jiu, unde sunt 50 de paturi disponibile. La Terapie Intensivă nu este internat niciun pacient în stare gravă.
Comment here