Ultima Ora

10:28 Vânători din Târgu-Jiu rămași fără arme, muniție și telefoanele mobile. IPJ Gorj face cercetări pentru braconaj

Vineri, 2 aprilie, polițiști din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj, pe fondul cinegetic de pe raza localității Curtișoara, gestionat de Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Gorj.

Cu această ocazie, polițiștii au identificat în flagrant delict un bărbat de 40 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, membru vânător și persoană autorizată pentru a deține, purta și folosi arme letale, având asupra sa arma de vânătoare personală, cu 11 cartușe de vânătoare calibrul 12. Bărbatul era însoțit de alte două persoane, neautorizate pentru port și folosire de arme de foc, respectiv un tânăr de 25 și altul de 26 de ani, ambii din municipiul Târgu-Jiu, care participau la vânătoare.

În calitate de organizator, bărbatul de 40 de ani a prezentat autorizația de vânătoare colectivă în grup restrâns, emisă de AJVPS Gorj pentru recoltarea speciei de vânat șacal și vulpe, care nu era completată corespunzător, practicând vânătoarea fără îndeplinirea condițiilor înscrise în autorizație.

Arma de vânătoare, muniția, precum și telefoanele mobile au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de braconaj.

Comment here