Ultima Ora

10:28 Ciolacu: Suspendarea internărilor şi operaţiilor este o CRIMĂ

Suspendarea internărilor şi operaţiilor pentru pacienţii care nu sunt cazuri de urgenţă este o crimă, afirmă miercuri preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.

El le cere, într-o postare pe pagina sa de Facebook, preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, Anca Dragu şi, respectiv Ludovic Orban, să convoace „urgent” şedinţa conducerii Parlamentului ca să poată fi anulată „această decizie aberantă luată de Cîţu, în ultimele ore ale guvernării sale eşuate”.

„Efectele vor fi dramatice şi pe termen lung: vorbim despre condamnarea la moarte cu premeditare a mii de români. N-a fost suficient că, de un an şi jumătate încoace, zeci de mii de pacienţii cronici, în special cei din zona de oncologice, n-au avut acces la tratamente sau diagnostic. Iar rezultatul a fost că 88% dintre bolnavii de cancer trataţi în România în 2019 au murit într-un singur an. Acum, au anulat, practic, dreptul la sănătate al tuturor românilor, drept prevăzut în Constituţie. Orban şi Dragu, convocaţi urgent şedinţa conducerii Parlamentului că să putem anula această decizie aberantă luată de Cîţu, în ultimele ore ale guvernării sale eşuate”, a scris Ciolacu.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat, luni, că va fi emis un ordin conform căruia, pentru o perioadă de 30 de zile, vor fi suspendate internările şi intervenţiile chirurgicale, precum şi alte tratamente şi investigaţii medicale care nu reprezintă urgenţe şi care pot fi reprogramate. Arafat a arătat că, din cauza infecţiilor cu SARS-CoV-2, în acest moment există o presiune asupra sectorului de urgenţă şi a celui sanitar.

Comment here