Ultima Ora

10:28 Amendați cu 20.000 de lei pentru o petrecere în noaptea de Revelion

21 de persoane, care au participat la o petrecere, la Padeș, în noaptea de Revelion, au fost identificate și amendate de polițiști cu 20.000 de lei pentru că n-au fost respectate restricțiile impuse ca urmare a pandemiei.

Imagini de la petrecerea respectivă au apărut pe paginile de socializare, presa locală relatând că tinerii, care ar fi din Motru, au fost filmaţi în timp ce spărgeau sticle şi tot ce le cădea în mână.

”Din verificările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în noaptea de 31.12.2020/01.01.2021, mai multe persoane au participat la o petrecere privată, la o locație de pe raza comunei Padeș, nefiind astfel respectate măsurile de diminuare a impactului riscurilor și măsurilor de protecție individuală, potrivit Legii nr.55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Astfel, au fost identificate toate persoanele participante la eveniment, în număr de 21, acestea fiind sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 20.000 lei, în conformitate cu prevederile Lg. 55/2020.

Facem precizarea că desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private sunt interzise. Forţele de ordine vor desfăşura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, sănătatea și siguranța cetățenilor fiind prioritare pentru noi” transmite Poliția Gorj.

Comment here