Ultima Ora

10:27 Ștefan nu înțelege de ce este criticat de liberali

Constantin Ștefan, secretarul de stat promovat de Partidul Social-Democrat-Gorj în Ministerul Energiei, afirmă că a făcut tot ce a putut pentru Complexul Energetic Oltenia și că nu înțelege atitudinea partenerilor liberali care-l critică în presa locală.

Reacția a venit după ce Eduard Berca, consilier județean PNL, a afirmat că Ștefan ar trebui să se implice în renegocierea planului de restructurare a CE Oltenia și că nu are rost să stea în minister dacă nu poate face lucruri pentru companie și pentru Gorj. ”Stă ca spion?” s-a întrebat Berca, la Radio Infinit.

”În vară eram felicitat, acum sunt ‘spion’? Ce a ținut de mine am făcut și cei care mă cunosc știu bine la ce mă refer… Un secretar de stat are atribuții pe care ministrul i le atribuie prin ordin. Ca atribuții primite au fost cele cu privire la Relația cu parlamentul, sindicatele și patronatele și cu toate acestea m-am implicat și am sprijinit cât am putut CE Oltenia în Parlamentul României la comisii, respectiv pe colegii din sindicatele CE Oltenia atunci când au fost negocieri la minister…etc. Este de neînțeles și absurdă atitudinea partenerilor de coaliție și a unor colegi din CE Oltenia, care fac parte din conducerea PNL Gorj, de a mă ataca în presă” a notat social-democratul pe pagina de socializare.

Comment here