Ultima Ora

10:25 Vienescu şi Dănilă, confirmaţi cu coronavirus

Managerul Spitalului de Urgență Târgu-Jiu, Dumitru Vienescu și medicul urolog, Daniel Dănilă, au fost confirmați, vineri seara, cu COVID-19.

Vienescu este cel de-al doilea director al spitalului infectat, după cel de îngrijiri medicale, Claudia Elena Motea. Până acum, 6 angajaţi SJU Târgu-Jiu au fost depistaţi cu SARS-CoV-2. Au fost testați și mai mulți medici chirurgi, infirmiera pozitivă lucrând în blocul operator, dar aceștia au ieșit negativ la primul test. În total, circa o sută de salariați ai spitalului din Târgu-Jiu sunt în izolare.

Dată fiind situaţia, Direcția de Sănătate Publică Gorj a propus o nouă conducere pentru spitalul de la Târgu-Jiu, fiind aşteptat ordinul de ministru. Conform informaţiilor apărute în presa locală, propunerile sunt: dr. Maddy Huzu, medic primar UPU – SMURD, pentru funcția de manager; dr. Liliana Predescu, medic primar O.R.L. pentru funcția de director medical; ec. Elena Stăniloiu, director financiar-contabil și Ion Borhină, asistent medical UPU -SMURD, pentru funcția de director îngrijiri medicale.

Comment here