Stiri

10:22 Ministrul francez al sănătății a făcut rapelul cu Moderna, după ce primise prima doză cu vaccinul AstraZeneca

Olivier Véran, ministrul francez al sănătății, a primit, luni, un vaccin cu ARN messager „aşa cum prevede recomandarea autorităţii sanitare”, a anunţat cabinetul ministrului, informează Le Figaro, citat de News.ro.

Olivier Veran, 41 de ani, a fost vaccinat cu serul de la Moderna, după ce în februarie a primit prima doză de la AstraZeneca. Adulţii cu vârste cuprinse între 18 şi 54 de ani, care au primit prima doză de la AstraZeneca înainte de această dată, primesc acum o a doua injecţie cu serurile Pfizer sau Moderna. Asta după ce, de la 19 martie, vaccinul AstraZeneca este rezervat persoanelor de peste 55 de ani, din cauza unor cazuri de tromboză semnalate în Europa.

Începând de luni, a fost ridicată interdicția pentru călătoriile interne în Franța, iar elevii de liceu și cei din clasele secundare s-au întors la școală pentru prima dată într-o lună. A rămas în vigoare o restricție de circulație pe timp de noapte, iar terasele cafenelelor și ale restaurantelor rămân închise până pe 19 mai. Tot atunci se vor deschide și muzeele, cinematografele, teatrele și sălile de concerte, cu anumite condiții.

Comment here