Ultima Ora

10:22 Gorjence, bătute de soți. Poliția a emis ordine de protecție

Două noi ordine de protecție au fost emise, miercuri, de polițiștii gorjeni, după ce două femei, din Scoarța și Săulești, au fost agresate.

Miercuri, polițiștii din Târgu-Cărbunești au fost sesizaţi, prin apelul 112, de către un tânăr, de 16 de ani, din comuna Scoarța, cu privire la faptul că tatăl său a agresat-o pe mama sa. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat, de 47 de ani, pe fondul consumului de alcool, ar fi amenințat și exercitat acte de violență asupra soției sale, de 52 de ani. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de amenințare și violenţă în familie. Totodată, polițiștii au luat măsura emiterii unui ordin de protecție provizoriu față de bărbat, pe o perioadă de 5 zile.

Tot, miercuri, polițiștii din Târgu-Cărbunești au fost anunțați de o femeie, de 43 de ani, din comuna Săulești, cu privire la faptul că are un conflict cu fostul soț. La faţa locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbunești, care au constatat faptul că un bărbat, de 47 de ani, s-a deplasat la locuința fostei soții, pe care ar fi amenințat-o cu acte de violență și ar fi sustras o bicicletă. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de amenințare, violare de domiciliu și furt. Totodată, polițiștii au luat măsura emiterii unui ordin de protecție provizoriu față de bărbat, pe o perioadă de 5 zile.

Comment here