Ultima Ora

10:21 OPC Gorj, amenzi de peste 800.000 de lei în perioada iulie-septembrie

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Gorj, a desfășurat, în trimestrul III al anului 2021, o variată activitate de verificare a modului în care operatorii economici respectă legislația în vigoare referitoare la protecția consumatorilor, în conformitate cu tematicile de control stabilite la nivelul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, precum și cu cele proprii, dar și ca urmare a cercetării petițiilor primite de la cetățeni.

Astfel, în perioada iulie – septembrie 2021, au fost controlați 342 operatori economici. Pentru neconformitățile constatate, au fost aplicate 368 de sancțiuni contravenționale, constând în 213 avertismente și 155 amenzi, în valoare totală de 801.800 lei. Cele mai importate abateri întâlnite de comisarii CJPC Gorj au fost:

  • Practici comerciale înșelătoare;
  • Nerespectarea temperaturilor de păstrare la mesele calde din zona gastro, preparatele culinare fiind păstrare la temperaturi mai mici de 600 C.
  • Utilizarea de produse și proceduri nesigure în blocurile alimentare ale restaurantelor;
  • Comercializarea de produse cu data durabilității minimale depășită;
  • Comercializarea de produse cu data limită de consum depășită;
  • Comercializarea de produse alimentare depreciate;
  • Comportament incorect în relația cu consumatorii;
  • Băuturi răcoritoare și ape minerale, ambalate în peturi, depozitate sub directa acțiune a razelor solare, la temperaturi ridicate;
  • Neprezentarea Registrului unic de control;
  • Lipsa verificării metrologice a mijloacelor de măsurare;
  • Nerespectarea condițiilor de păstrare și depozitare pentru produse alimentare;
  • Informare incorectă în ceea ce privește promoțiile;
  • Prestarea de servicii alimentare neconforme;
  • Lipsa traducerii în limba română a informațiilor înscrise pe etichete, privitoare la produse.

Pe lângă sancțiunile contravenționale principale aplicate, comisarii din cadrul CJPC Gorj au dispus și 4 măsuri de oprire temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor, dintre care 3 au vizat zonele gastro din cadrul supermarketurilor și 1 măsură a vizat blocul alimentar al unui restaurant. De asemenea au mai fost dispuse 26 de măsuri de oprire temporară a comercializării pentru produse în valoare de circa 16.000 lei, dar și 43 de măsuri de oprire definitivă a comercializării pentru produse în valoare totală de peste 20.000 lei.

În aceeași perioadă, au fost înregistrate 191 reclamații de la consumatori. Acestea au fost instrumentate conform reglementărilor în vigoare. Valoarea produselor înlocuite sau restituirilor s-a ridicat la 57.405 lei.

”Informăm pe această cale consumatorii cu privire la faptul că petițiile se soluționează în termenul legal (conform prevederilor O.G. nr. 27/2002), cu condiția ca acestea să fie întocmite în nume propriu, să conțină toate datele de identificare: nume/ prenume/adresa petent (este necesară adresa de corespondență, cea de e-mail fiind insuficientă), precum și ale operatorului economic care este reclamat, dar și să fie însoțite de toate documentele probatorii, respectiv bon fiscal, chitanță, factură fiscală, sau alte documente, după caz. Consumatorii au la dispoziție mai multe modalități de depunere a unei petiții: prin completarea formularului on-line, disponibil pe site-ul www.anpc.gov.ro, prin fax, la numărul 0253 217 776, sau prin intermediul serviciilor poștale la adresa din Târgu Jiu, str. Victoriei, nr. 2, jud. Gorj” a transmis comisarul șef adjunct, Constantin Milosteanu.

Comment here