Două gorjence, din Roșia de Amaradia și Cătunele, au cerut, joi, ordine de protecție împotriva soților violenți, informează Inspectoratul Județean de Poliție Gorj.
La data de 3 decembrie a.c., polițiști din cadrul Postului de Poliție Roșia de Amaradia au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie, de 45 de ani, din comuna Roșia de Amaradia, a fost agresată de soțul acesteia. Cu ocazia cercetărilor efectuate de polițiști a reieșit faptul că, un bărbat, de 45 de ani, din comuna Roșia de Amaradia, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a geloziei ar fi exercitat acte de violență asupra soției sale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie. Totodată, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu față de bărbat, pe o perioadă de 5 zile.
♦
La data de 3 decembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 3 Poliţiei Rurală Motru, au fost sesizaţi de către o femeie, de 32 de ani, din comuna Cătunele, cu privire la faptul că în timp ce se afla pe raza municipiului Motru, a fost ameninţată cu acte de violenţă şi lovită de către soţul său, de 38 de ani, din comuna Floreşti, județul Mehedinţi. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare și violență în familie. Totodată, polițiștii au dispus măsura emiterii unui ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile împotriva bărbatului, căruia i s-a interzis să se mai apropie la mai puțin de 50 de metri față de victimă sau locuinţa acesteia.
Comment here