Ultima Ora

10:10 Lovit cu sticla în cap într-un bar din Mătăsari

A fost scandal, luni, într-un bar din comuna Mătăsari, între administratorul acestuia și un tânăr de 26 de ani, cel din urmă fiind lovit cu o sticlă în cap. Ambii au ajuns în arestul IPJ Gorj pentru 24 de ore.

”La data de 14 septembrie, polițiști din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au fost sesizați prin apelul 112 de un bărbat, de 38 de ani, din comuna Mătăsari, despre faptul că în incinta barului, pe care îl deține, ar avea loc un scandal. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un tânăr de 26 de ani, din comuna Mătăsari, ar fi fost lovit de apelant, cu o sticlă în zona capului, în timp ce se aflau în incinta localului administrat de cel din urmă.

Pe parcursul desfășurării cercetărilor, administratorul localului public a depus plângere și cu privire la faptul că tânărul, de 26 de ani, ar fi distrus un espresor de cafea, care se afla pe tejgheaua barului şi mânerele de acţionare ale unui dozator de bere, bunuri estimate, de către proprietar, la o valoare de 2.000 euro.

Prin modul de săvârşire a faptelor, cei doi au creat o stare de temere printre clienţii barului, fiind tulburată ordinea şi liniştea publică, motive pentru care polițiștii au luat măsura reținerii ambilor, pentru 24 de ore, și introducerii lor în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere şi tulburarea ordinii şi linişti publice. Urmează ca reținuții să fie prezentaţi, astăzi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propuneri corespunzătoare” anunță IPJ Gorj.

Comment here