Ultima Ora

10:05 Protest spontan în Valea Jiului

Minerii de la exploatările de cărbune Paroşeni şi Uricani, din Valea Jiului, au declanşat, luni, un protest spontan. Câteva zeci s-au autoblocat în subteran, ameninţând că vor intra în greva foamei.

Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că nu ştiu ce se va întâmpla cu ei, de la începutul anului viitor, când cele două mine ar urma să fie închise. Protestatarii solicită prelungirea Ordonanţei nr.36, care le garanta plăţi compensatorii şi vechime în muncă pentru doi ani de zile, pentru cei care îndeplinesc condiţiile de pensionare în acest interval de timp, precum şi angajarea la minele din cadrul Complexului Energetic Hunedoara pentru cei care nu se pot pensiona încă.

„La mina Paroşeni sunt 50 de mineri care protestează în subteran, iar alţi 35 au coborât în mina Uricani şi protestează acolo. Oamenii sunt disperaţi pentru că minele Uricani şi Paroşeni se închid definitiv, iar 300 dintre angajaţii acestor mine urmează să fie disponibilizaţi, în condiţiile în care Ordonanţa 36, care asigura plăţi compensatorii şi vechime în muncă pentru doi ani, nu a fost prelungită de Guvern. În luna august a fost discutat un asemenea act normativ, dar a primit aviz negativ de la Ministerul de Finanţe, iar de atunci nu s-a mai făcut nimic”, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Sindicatului „Huila”, Laszlo Domokos.

Conform acestuia, starea de îngrijorare în rândurile oamenilor este ridicată, deoarece mai sunt două luni până la sfârşitul anului, iar în cazul închiderii minelor Paroşeni şi Uricani, angajaţii care vor fi disponibilizaţi ar urma să primească, la 1 decembrie, preavizele de încetare a raporturilor de muncă.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here