Ultima Ora

09:56 Ciolacu: Dacă avem o majoritate, revenim la guvernare

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, luni, înaintea consultărilor cu președintele Klaus Iohannis, că „dacă avem o majoritate, revenim la guvernare”. Liderul social-democraților spune că nu va susține un guvern minoritar PNL.

Întrebat dacă ar susține un guvern minoritar PNL care să nu fie condus de Florin Cîțu, Marcel Ciolacu a răspuns: „Este exclusă această variantă”.

„Dacă avem o majoritate, revenim la guvernare”, a mai spus acesta.

Președintele Klaus Iohannis a chemat, luni, partidele parlamentare la Cotroceni pentru consultări, după ce Guvernului Cîțu i-a fost retrasă încrederea în Parlament prin moțiune de cenzură. Liderul grupului parlamentar PSD din Camera Deputaţilor, Alfred Simonis, a declarat, duminică seara, la Digi24, că PSD a dorit ca PNL şi USR „să nu se împace” și acesta este motivul pentru care social-democrații au întârziat moțiunea de cenzură.

Comment here