Ultima Ora

09:56 315 milioane de euro pentru certificatele de CO2. Virgil Popescu dă vina pe conducerea CE Oltenia

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, dă vina pe conducerea Complexului Energetic Oltenia pentru suma astronomică plătită pentru achiziționarea certificatelor de CO2, deși guvernul a adoptat abia pe 31 martie ordonanța de urgență prin care a acordat companiei ajutorul de stat de 241 de milioane de euro.

“Cred că ar trebui şi conducerea de la Oltenia să gândească şi să nu mai lase achiziţia de CO2 în ultimele luni ale anului următor, pentru că evident, ca orice produs pe piaţa bursieră, şi certificatul de CO2 se tranzacţionează pe piaţa bursieră, în momentul în care se ştie că e un mare consumator de CO2 care trebuie să-şi achiziţioneze certificatele şi le cumpără în ultimele luni, e clar că preţul este speculativ şi trebuie să gândim inclusiv acest lucru încă de anul acesta”, a spus Virgil Popescu în presa centrală.

”Ajutorul de stat aprobat recent de Guvern, în sumă de 241 milioane euro, a acoperit estimarea inițială, iar diferența de 74 milioane de euro a fost suportată din fondurile proprii ale companiei” a precizat CE Oltenia într-un comunicat de presă.

Comment here