Efectivele Ministerului Afacerilor Interne sunt la datorie pentru asigurarea desfășurării în condiții de siguranță a alegerilor locale parțiale, în circumscripția electorală Bumbeşti-Piţic, anunţă Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj.
Peste 40 de polițiști și jandarmi sunt mobilizați pentru protecția secțiilor de votare, soluționarea cu celeritate a eventualelor sesizări de incidente electorale și constituirea rezervelor de intervenție.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, jandarmii au asigurat paza celor 3 secții de votare, pe care le-au predat președinților birourilor electorale ale secțiilor de vot, cu sigiliile intacte, astfel încât în această dimineață, la ora 7.00, procesul de vot a început fără probleme. Anterior zilei votului, pentru a preveni situațiile de risc pentru cetățeni, pompierii au efectuat controale în scop preventiv în secțiile de vot și instruiri cu membrii birourilor electorale asupra modalităților practice de evacuare a persoanelor, precum și a materialelor și documentelor specifice procesului electoral.
Personalul MAI rămâne în dispozitiv pe toată perioada desfășurării procesului electoral, acordând maximă atenție sesizărilor privind încălcarea legii. Acolo unde situația o va impune, vor fi luate toate măsurile prevăzute de lege.
Misiunea efectivelor ministerului va continua și după ora 21.00, ora oficială de încheiere a procesului de votare, acestea rămânând în dispozitiv pentru a asigura paza buletinelor de vot, a proceselor-verbale și a celorlalte materiale necesare procesului de vot pe timpul transportului lor către Biroul Electoral de Circumscripție Locală.
Comment here