Ultima Ora

09:52 I-a încetat mandatul primarului din Dănești

Prefectul județului Gorj, Virgil Drăgușin, a semnat joi, ordinul privind încetarea mandatului primarului din Dănești, Mădălin Paliță.

„Prefectul județului Gorj, Virgil Drăgușin, a semnat astăzi, 25.04.2024, ordinul privind constatarea încetării de drept înainte de termen a mandatului de primar al comunei Dănești, județul Gorj, al domnului Paliță Mădălin Constantin, ca urmare a condamnării prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la o pedeapsă privativă de libertate, în raport de prevederile art. 160, alin. 1, lit. d și alin. 6-7, din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu completările și modificările ulterioare. Începând cu data emiterii prezentului ordin, atribuțiile ce îi sunt conferite prin lege primarului, vor fi exercitate de drept, de către domnul Bîzu Marcel, viceprimar al comunei Dănești” a comunicat Prefectura Gorj.