Ultima Ora

09:52 Amendă și 50 de metri cubi de lemn confiscați la Tismana

O firmă s-a ales cu o amendă uriașă și i-a fost confiscată și o importantă cantitate de lemne pentru care nu avea documente legale. IPJ Gorj a informat azi că lemnul a fost exploatat în urmă cu peste o lună.

„La data de 9 aprilie a.c., poliţişti din cadrul Poliției Orașului Tismana împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, au acţionat pentru verificarea legalității provenienței materialului lemnos exploatat din partizile constituite pe raza de competență. Cu această ocazie s-a constatat că la data de 3 martie a.c., o societate comercială, din Oraşul Drobeta-Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, a expediat cantitatea de 50 mc lemn foc, esenţă fag, fără respectarea prevederilor legale. Având în vedere cele constatate, poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale a societăţii comerciale, cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. Totodată, poliţiştii au dispus ca măsură complementară confiscarea valorică a volumului de 50 mc material lemnos, în valoare de 8.450 lei”, a comunicat IPJ Gorj.

Comment here