Ultima Ora

09:48 Drumul spre Rânca, deszăpezit. Turiştii, rugaţi să nu parcheze pe carosabil

Drumarii au intervenit, azi-noapte, pe DN67C Transalpina, spre Rânca, după o ninsoare abundentă.

„Pentru că drumul a fost curățat, s-a trecut la îndepărtarea zăpezii de pe acostamente și zonele de parcare din interiorul stațiunii. Facem un apel la turiștii care se vor deplasa în zona centrală a stațiunii să nu parcheze pe partea carosabilă pentru a se evita blocarea circulației” a trasmis Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova.

Nouă utilaje de deszăpezire au intervenit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN 67 C, între Novaci și Rânca. A nins abundent, iar vizibilitatea era scăzută. A fost instituit un filtru al poliției iar acces către stațiune au avut doar mașinile echipate cu lanțuri.

Comment here