Ultima Ora

09:46 Negocieri în PNL privind funcţiile secretar de stat şi şefi de agenţii. Nicio decizie privind funcţiile de PREFECT

După aproape patru ore de discuții la Vila Lac, liberalii și-au împărțit, vineri, funcțiile de secretari de stat și șefi de agenții. Procedura aleasă a fost simplă: în funcție de scorul de la alegeri, pe rând, fiecare șef de organizație a cerut posturi în guvern. Prima tragere a avut-o președintele PNL Giurgiu, europarlamentarul Dan Motreanu.

Ludovic Orban i-a chemat la liberali la Vila Lac pentru ca partidul să împartă funcțiile revenite, în urma negocierilor din coaliția de guvernare. Cu toate acestea, primul mesaj care a venit din partea președintelui PNL a fost despre Congresul ordinar al partidului, care va avea loc în acest an. Miza lui Ludovic Orban este de a calma lucrurile în interior și de opri valul de nemulțumire manifestat la sfârșitul anului trecut, arată Radio Europa Liberă.

Starea de tensiune a fost una ridicată în ultima perioadă, mai multe voci reproșându-i lui Ludovic Orban că a negociat în interes personal la formarea guvernului. Rareș Bogdan, Emil Boc, Florin Roman sau Robert Sighiartău nu au fost prezenți la întâlnirea de vineri, la ea fiind invitați doar președinții organizațiilor județene.

„Ludovic Orban a luat primul cuvântul și a spus că nu se poate organiza un congres online, că avem nevoie de un congres cu prezență fizică. Concluzia a fost că congresul ordinar se va organiza cât se poate de repede, dar în condiții de siguranță din punct de vedere sanitar”, au declarat, pentru Europa Liberă, surse participante la ședința PNL.

După discuțiile generale, cea mai așteptată parte a fost cea legată de împărțirea funcțiilor de secretar de stat și șefi de agenții. La întâlnirea de vineri nu s-a luat însă și o decizie în privința prefecților și subprefecților. Conducerea PNL a stabilit ca fiecare președinte de organizație să spună ce poziție de secretar de stat dorește și ce agenție. Ordinea aleasă a fost în funcție de rezultatul de la alegeri.

„Primul care a ales a fost Dan Motreanu, președintele organizației PNL Giurgiu. Opțiunea lui a fost să aibă un secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, minister condus de UDMR”, a precizat un președinte de organizație.

Pierderea Ministerului Dezvoltării, la negocierile pentru formarea guvernului, a fost unul dintre reproșurile majore făcute lui Ludovic Orban. Prin acest minister ajung banii în teritoriu, la primari. Rolul său este considerat esențial de unii liberali.

Rând pe rând, au fost luate pozițiile de la Agricultură, Transporturi sau Fonduri Europene. Spre exemplu, funcția de secretar de stat la Ministerul de Finanțe nu a fost printre cele râvnite, ea fiind aleasă după locul 20. Dacă cineva alegea o funcție, următorul nu mai avea dreptul să revendice acea poziție.

Primele douăzeci de organizații în topul electoral au avut dreptul să obțină trei funcții: un secretar de stat și două funcții în agenții. Urmează apoi al doilea calup de organizații cărora le revin două funcții: un secretar de stat și o agenție. Organizațiile cu cele mai slabe rezultate au primit doar un secretar de stat. În cadrul ședinței de la Vila Lac nu au fost stabilite și numele care vor ocupa aceste poziții, ci doar filiala care va avea dreptul să desemneze o persoană.

„Va exista o comisie din care vor face parte Ludovic Orban și Florin Cîțu, pentru a verifica fiecare propunere. Orban a spus că nu pot să fie propuși traseiști pentru guvern sau oameni cu probleme penale”, au precizat surse din PNL.

Ludovic Orban urmează să aibă o discuție, săptămână viitoare, în coaliție, prin care să împartă funcțiile de prefecți și subprefecți cu USR-PLUS și UDMR.

Comment here