Ultima Ora

09:32 Gorjul, sub COD PORTOCALIU de ploi și vânt

ANM a emis, sâmbătă, două alerte: una Cod galben care anunţă instabilitate atmosferică în vestul, sud-vestul şi centrul ţării, precum şi în zona de munte şi una Cod portocaliu, care anunţă cantităţi însemnate de apă, valabilă în Oltenia, local în Transilvania, Maramureş şi la munte.

Codul galben este valabil până duminică, la ora 22.00.

„În intervalul menţionat, în vestul, sud-vestul şi centrul ţării, precum şi în zona de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător cu aspect de vijelie şi, izolat, grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de peste 15…25 l/mp şi izolat 30…40 l/mp”, anunță meteorologii.

Codul portocaliu expiră tot duminică la ora 22.00.

„În Oltenia, local în Transilvania, Maramureş şi la munte vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 40 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în nordul Olteniei, sud-vestul Transilvaniei şi vestul Carpaţilor Meridionali, 70…90 l/mp”, anunță sursa citată.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here