Ultima Ora

09:31 Burlan: ARC nu pune la dispoziție interviurile

Interviurile candidaților care au participat la selecția pentru directoratul Complexului Energetic Oltenia sunt secrete, a declarat, în presa locală, fostul manager al companiei Daniel Burlan, după ce i-a întrebat pe supraveghetori.

Burlan a fost unul dintre cei 30 de candidați, dar nu reușit să ajungă pe lista scurtă, pe care au rămas trei dintre actualii directori Dan Plaveti, Cosmin Trufelea și Ion Bălășoiu. Ulterior, a contestat procedura de selecție.

“Selecția a continuat. Am suspiciuni: De ce urgența aceasta? Ei au prelungit contractul cu 60 de zile. Erau în termen. Patru competențe care puteau fi analizate din CV, nu din altă parte. Expertiză management, îl iei din CV. Mie îmi dai 3 puncte, la alți doi membri tot 3 puncte. Niciunul nu are atâta vechime. Și la unul 5 puncte. După aceea, la cunoștințe despre sectorul de activitate, mie îmi dai 2,4 puncte și la ceilalți câte 4 puncte. La cunoștințe de management, mie îmi dai 2 puncte, la ceilalți 4 și 5 puncte. Experiența în negocieri. Am negociat toate contractele colective de muncă în perioada SNLO 2006–2012, la CEO între 2020 – 2024. Nu știu dacă ceilalți candidați au negociat ceva. Mie îmi dai 2 puncte, la ceilalți câte 4. Am întrebat membrii CS dacă au ascultat interviurile. Nu, că sunt secrete. ARC nu le pune la dispoziție. Procedura trebuie să fie transparentă. Am depus o sesizare pentru aceste derapaje. Am înțeles că s-au cerut de un organ de cercetare documente de la CEO”, a declarat Burlan la un post local de televiziune

Comments (3)

  1. Dacă ai fost demis, pentru ca în mandatul tău au murit oameni, cum sa mai ai pretenția sa mai conduci compania ? Chiar atât de idioți sunt oamenii prin Gorj ?
    Niște smecheri – prosti au pus mana pe județ și fac ce vor pe aici pentru ca oamenii se vând ieftin pe aici!

  2. Chiar nimeni nu are curajul sa solicite imperios sa se facă lumina !
    Participanții declama, presa reclama, structurile de control interne și externe nu spun clar ca e OK, un membru din CS solicita anularea, salariatii ce sa mai creada!
    Toți așteaptă sa vina cineva sa spună ce a fost ,cum a fost, e legala, nu e legala!
    Nimeni nu comunica, partidele de la putere malc, sindicatele stau palc!

    Trimiteți presa la cine trebuie sa citeasca ,poate asa se misca….

    • Majoritatea participanților sunt nepregătiți, împărțitori de afișe obișnuiți sa primească funcții de la partid. Burlan nu mai are ce cauta în conducerea CEO după demisie!

Comment here