Ultima Ora

09:30 Nu înțelege ce l-a recomandat pe Trufelea să fie promovat în Directoratul CE Oltenia

Fostul supraveghetor al Complexului Energetic Oltenia, social-democratul Gabriel Giorgi, nu înțelege ce l-a recomandat pe fostul director al Carierei Roșia, liberalul Cosmin Trufelea, să fie promovat în directoratul companiei.

”Oare, ce l-a recomandat pe Cosmin Trufelea (pentru că cine… știm!) să fie numit în Directoratul CE Oltenia? Oare, a contat faptul că, pe timpul cât a coordonat activitatea Carierei Roșia, deserventul unei vole a murit pentru că nu i s-a asigurat carburantul necesar și un muncitor a murit electrocutat în cabina de supraveghere, la întoarcerea unei benzi, din cauza condițiilor defectuoase pe care le-a creat conducerea? Oare, a contat faptul că a livrat mai mult steril decât cărbune Termocentralei Rovinari?! De ce unii au fost demiși din cauza tragediei de la Jilț (așa cum este și normal), când au murit trei oameni, dar Trufelea a fost avansat după ce a murit un om într-o carieră pe care o coordona? Acei autiști care au luat această decizie trebuie să înțeleagă un singur lucru: când este vorba de vieți omenești 1=100 ×n. Domnilor, nu vă mai bateți joc de CE Oltenia!” spune Giorgi pe pagina de socializare.

Comment here