Ultima Ora

09:30 Andrea Bocelli cântă la ceremonia de deschidere a EURO 2020

Tenorul italian Andrea Bocelli va cânta, astăzi, la ceremonia de deschidere a Campionatului European de Fotbal – EURO 2020 pe Stadio Olimpico din Roma, înainte de partida inaugurală dintre Italia şi Turcia care va începe la 21:00 ora locală, relatează EFE.

Bocelli va cânta aria de Giacomo Puccini “Nessun Dorma” într-o ceremonie în care se prevede să aibă loc şi o paradă aeriană şi un spectacol pirotehnic deasupra Stadionului Olimpic. Tenorul italian a cântat în trecut şi la alte evenimente sportive importante, precum ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Torino 2006, sau la finala Ligii Campionilor de la Milano 2016, care a fost câştigată de Real Madrid.

Printre protagoniştii ceremoniei de vineri seară de pe Stadio Olimpico se vor afla şi foştii internaţionali italieni Francesco Totti, de la Roma, şi Alessandro Nesta, simbol al echipei Lazio şi AC Milan.

Organizatorii ceremoniei de deschidere au pregătit şi o coregrafie care va cuprinde 24 de baloane, simbolizând cele 24 de selecţii naţionale care participă la turneul final al Campionatului European de Fotbal – EURO 2020, desfăşurat un an mai târziu decât era programat, din cauza pandemiei de coronavirus.

Comment here