Ultima Ora

09:28 Alexandru Beșliu, AUR la Campionatul Național de Juniori

Luptătorul gorjean Alexandru Beșliu a cucerit medalia de aur la Campionatul Național de Juniori, competiție care s-a desfășurat în perioada 16-18 octombrie, la Bacău. Sportivul, cu dublă legitimare CSM Târgu Jiu- CS Pandurii, s-a impus în finală în fața unui alt luptător gorjean, Eduard Popescu, de la CS Pandurii Târgu-Jiu.

Deși chinuit de o accidentare, Alexandru s-a mobilizat exemplar, a strâns din dinți și a intrat pe saltea cu un singur gând, să devină campion național de juniori la categoria 125 de kg. Cu aproape 20 de kg în minus făță de adversarii săi, Alex a trecut și peste acest dezavantaj și s-a dovedit a fi cel mai bun, trecând rând pe rând de fiecare adversar pe care l-a înfruntat. Finala de la categoria 125 de kg a fost una specială, în care a luptat împotriva colegului Eduard Popescu, legitimat la CS Pandurii. A fost practic o”afacere” sută la sută între sportivii gorjeni. Pe locul trei s-a clasat Alexandru Lujanschi, de la CSM Călărași.

”Nu a fost un campionat ușor, am întâlnit adversari foarte bine pregătiți. Eu am avut și câteva dezavantaje, aici vorbesc despre accidentarea cu care am intrat în concurs, dar și diferența de kilograme. Eu am avut cu vreo 20 de kg mai puțin decât adversarii mei, dar am avut grijă și am dat tot ce am putut pentru a aduce medalia de aur la Târgu-Jiu. Sincer, cu accidentarea mi-a fost puțin teamă că pot pierd medalia de aur, dar m-am mobilizat așa cum trebuie pe saltea și a ieșit așa cum a promis la plecare, medalia de aur” a declarat luptătorul gorjean pentru csmtargujiu.ro.

Următoarea competiție la care va lua stratul Alexandru Beșliu este Campionatul Național de Seniori, ce va avea loc în perioada 23-25 octombrie, la Reșița. Competiția din Banat se anunță una foarte puternică, anunțându-și prezența sportivi medaliați, atât pe plan intern, cât și la campionatele europene și internaționale.

Comment here