Ultima Ora

09:26 Ce spune liderul AUR, după ce a fost surprins băut

Prezent în emisiune la Realitatea Plus, liderul AUR, George Simion, a recunoscut că imaginile apărute în spațiul public (difuzate de atacul.ro) sunt reale și că într-adevăr a consumat mai mult alcool, în seara de 31 decembrie 2023.

„Am băut mai mult, dar într-o anumită limită. Era Revelionul”, a declarat Simion, fără alte detalii.

Conform informațiilor apărute în presă, Simion trebuia să ajungă la un eveniment organizat de AUR la Gura Humorului, în seara de Revelion, dar ar fi făcut o oprire în satul Borca, județul Neamț, unde s-a intersectat cu un grup de colindători, de asemenea simpatizanți AUR. În imaginile apărute în presă, liderul AUR arată destul de șifonat, cu mers împleticit și cămașa ieșită din pantaloni. Filmarea a fost distribuită pe YouTube de atacul.ro, care a precizat că a fost făcută la Borca, în județul Neamț, când Simion se îndrepta spre Gura Humorului.

Comment here